DE CE SUNT RADIOGRAFIILE NECESARE MEDICULUI ORTODONT?
Tocmai ai efectuat o radiografie dentară luna trecută. De ce are nevoie medicul specialist ortodont de încă una?
De fapt, de ce are nevoie medicul tău ortodont de radiografii?
Scopul radiografiilor dentare
Radiografiile dentare sunt imagini create atunci când un fascicul de raze X trece prin corp şi de partea cealaltă atinge un senzor digital sau un film radiografic.
Razele X au capacitatea de a crea imagini prin jocul de lumini determinat de gradul diferit în care ţesuturile absorb, mai mult sau mai puţin, radiaţia.
Aceste „umbre” proiectate pe senzorul digital sau filmul radiografic permit medicilor stomatologi să vadă ceea ce este ascuns privirii lor de țesuturile moi și dure (piele, os).
Datorită radiografiilor dentare, medicul stomatolog obţine imagini preţioase, care arată starea de sănătate a smalțului dentar, a canalelor radiculare şi a rădăcinilor dentare.
Smalțul și obturațiile sunt dense și apar pe radiografie ca zone albe. Țesutul osos în care este ancorat dintele, canalele radiculare și cariile au o consistență mai puțin densă și apar ca zone mai întunecate la culoare. Medicii stomatologi sunt pregătiți să interpreteze corespondenţa imaginilor radiologice cu situaţii clinice, pentru a putea distinge ţesuturile normale de cele anormale.
De ce sunt radiografiile necesare medicului ortodont
- Pentru diagnosticarea și tratarea corectă a problemelor ortodontice. Radiografiile realizate în scop ortodontic se focusează mai mult pe poziţia şi forma dinţilor şi a maxilarelor decât pe unul sau mai mulţi dinţi specifici. Medicul tău ortodont o să fie interesat de dinţii lipsă sau dinţii în plus, afectaţi, greşit aliniaţi, cu rădăcini scurte, lungi sau cu rădăcini cu probleme.
Problemele maxilarelor apar atunci când oasele maxilare sunt prea mari, prea mici, asimetrice, prea îndepărtate, prea apropiate sau cu o formă eronată.
Razele X oferă medicilor ortodonţi informaţii esenţiale, care îi ajută sa diagnosticheze corect problemele existente şi să stabilească cea mai bună cale de corectare a lor. Forma, dimensiunea şi poziţia dinţilor şi a structurii osoase, aşa cum se vede ea în radiografiile dentare, determină dacă este suficientă plasarea unui aparat dentar, sau daca este necesară o intervenţie chirurgicală sau extracţie dentară.
- Pentru monitorizarea evoluţiei tratamentului. Nu toate efectele tratamentului ortodontic sunt vizibile cu ochiul liber. Deşi foarte rar (2% dintre pacienţi), este documentat faptul că mişcarea dinţilor are potenţialul de a cauza scurtarea rădăcinilor dinţilor.
Medicii ortodonţi trebuie să monitorizeze starea dinţilor pe parcursul tratamentului ortodontic, pentru a stabili dacă este în continuare necesară mişcarea dinţilor şi dacă da, pentru cât timp va mai fi necesară.
Uneori, medicii ortodonţi au nevoie să observe modul în care se mişcă dinţii pacientului respectiv, pentru a finaliza planul de tratament.
- Pentru evaluarea rezultatelor tratamentului şi stabilirea celor mai bune recomandări pentru alte proceduri necesare (de ex. extracţia măselei de minte). În mod obişnuit, se recomandă efectuarea unei radiografii la începutul tratamentului, o alta şase luni – un an mai târziu şi încă una la finalul tratamentului după scoaterea aparatului dentar.
- Pentru depistarea posibilelor patologii ce pun viaţa pacientului în pericol. Medicii ortodonţi sunt în primul rând stomatologi, care, deşi sunt axaţi strict pe domeniul ortodonţiei, au şi ei responsabilitatea identificării patologiilor existente. Acestea includ tumori, abcese şi orice alte afecţiuni care nu sunt direct şi neapărat legate de îndreptarea dinţilor. Deşi rare, patologiile de acest gen sunt de multe ori identificate pentru prima oară de medici ortodonţi, care îi trimit pe pacienţi la consult de specialitate, astfel salvându-le, nu de puţine ori, viaţa.
Ce să faci dacă ai neclarităţi sau îndoieli privire la necesitatea efectuării unei radiografii
- Discută cu medicul tău, întreabă-l de ce este absolut necesară efectuarea radiografiei în cazul tău şi astfel, vei primi toate informaţiile necesare. Este bine, de asemenea, să nu uiţi următoarele aspecte:
o Fiecare dintre aceste radiografii expun pacientul la o cantitate mai mică de radiaţii decât dacă ar efectua un zbor cu avionul.
o Toţi medicii stomatologi sunt antrenaţi să folosească corect şi în fiecare caz în parte, principiul ALARA (As Low As Reasonable Possible).
o Principiile medicinei stomatologice presupun că examinările radiologice se efectuează doar atunci când este în interesul pacientului, după cântărirea riscurilor în raport cu beneficiile.
- Alege un centru de radiologie cu reputaţie şi experienţă în domeniu, dotat cu echipamente moderne, ce minimizează radiaţiile şi produc imagini calitative. În acest fel scazi cu mult riscurile şi creşti beneficiile fiecărei radiografii în parte.