
RADIOLOGIA DENTARĂ – INDISPENSABILĂ PENTRU UN PLAN DE TRATAMENT CORECT
Radiologia dentară reprezintă o cale directă de a vedea detalii nevăzute de ochiul uman.
În stomatologie, ca şi în alte domenii ale medicinei, detaliile fac diferenţa, uneori un mic detaliu fiind chiar pasul spre un diagnostic corect.
Înţelegerea rolului radiologiei în elaborarea unui plan de tratament stomatologic este esenţială.
Planul de tratament corect
Radiologia dentară este o piesă fără de care puzzle-ul informaţional ce stă la baza unui plan de tratament corect nu poate fi alcătuit.
Orice plan de tratament se bazează pe informaţii colectate prin:
- consultul clinic
- anamneză
- investigaţii radiologice
- diverse analize medicale, dacă este cazul.
Un plan de tratament corect înseamnă planificarea exactă, pas cu pas, a tratamentului stomatologic, inclusiv a costurilor necesare.
Corectitudinea planificării conduce spre succesul tratamentului.
Un tratament corect necesită etape pregătitoare, precum extracţii şi intervenţii chirurgicale de adiţie osoasă, în cazul implanturilor dentare.
Fiecare caz clinic impune o planificare individualizată, datorită anamnezei diferite, situaţiei clinice diferite, aspectelor aflate din radiografii şi tomografii, dar şi necesităţilor diferite.
Un plan de tratament poate fi simplu sau complex, precum reabilitarea orală totală, care cuprinde o multitudine de tratamente, necesare refacerii funcţionalităţii, integralităţii şi esteticii danturii.
Ce poate determina absenţa radiografiei dintr-un un plan de tratament?
- Realizarea unei intervenţii chirurgicale cu riscuri prea mari pentru a putea fi asumate.
De exemplu în cazul implanturilor, tomografia ne arată poziţia structurilor vitale ce trebuie evitate.
- Insuccesul tratamentului pe termen lung.
Este relevant tot exemplul implanturilor.
Atunci când nivelul de os este redus, fapt observabil doar prin tomografia dentară, este necesară intervenţia de adiţie osoasă. Altfel, implantul nu va avea stabilitate, nu va putea fi osteointegrat şi va fi pierdut curând.
- Imposibilitatea de a planifica şi ghida chirurgical intervenţii. Cu ajutorul soft-urilor, tomografiile dentare pot fi suport de planificare digitală a intervenţiilor de inserare a implanturilor. Iar apoi acestea, împreuna cu scanările digitale servesc drept surse pentru realizarea ghidurilor chirurgicale printate 3D.
- Realizarea incompletă a unui tratament şi eşuarea atingerii scopului.
De exemplu în cazul infecţiilor dentare. Nu se poate şti cu exactitate cât de extinsă este infecţia. Este posibil ca infecţia să fi cuprins canalele şi chiar să fi afectat şi alţi dinţi vecini.
- Neobservarea unei afecţiuni ce ar schimba întreg cursul tratamentului, afecţiune care lăsată netratată ar periclita succesul tratamentului.
Este cazul cariilor incipiente neobservate, sau a infecţiilor dentare sau ale sinusurilor, fără semne clinice.
- Neputinţa de a evalua corect reuşita tratamentului şi de a preveni eventualele neplăceri, precum în cazul tratamentelor de implantologie sau ortodonţie.
Ce aport aduce radiologia dentară la realizarea corectă a unui tratament stomatologic?
În prezent, medicina este mult mai sigură decât în trecut, iar medicina dentară nu face excepţie.
Un plan de tratament corect este baza oricărui tratament eficient, ce nu va necesita repetare pentru a-şi atinge scopul.
Siguranţa intervenţiilor complexe precum implantologia orală este primordială. Evitarea atingerii şi deteriorării structurilor vitale precum nervi şi sinusuri, este de maximă importanţă. Tocmai de aceea, radiografia şi tomografia dentară constituie astăzi un standard necesar implantologiei orale.
Extracţiile chirugicale, intervenţiile complexe de ortodonţie sau orice alte intervenţii chirugicale oro-maxilo-faciale sunt de neconceput în prezent, fără informaţiile preţioase furnizate de radiologia dentară.
Standardul radiografiilor bine făcute este acum unul digital. Filmul a fost înlocuit de senzori digitali, ce transmit informaţiile direct la computer şi recreează pe calculator imaginile obţinute, stocându-le digital.
Tomografia dentară digitală a atins culmi nebănuite, prin radiologia computerizată ce utilizează un fascicul conic de raze X: CBCT.
Centrele de Radiologie Digitală şi Tomografie Dentară
YTS-DENTAL VIEW
oferă pacienţilor săi experienţa modernităţii şi siguranţei tratamentelor stomatologice, dar şi a investigaţiilor radiologice, prin radiaţii minime.