CE ESTE RADIOGRAFIA OCLUZALĂ ?
Radiografiile dentare ajută medicul să afle detalii ce nu pot fi observate cu ochiul liber. Aşadar, în afara consultului clinic, medicii stomatologi au nevoie de investigaţii suplimentare.
Radiologia constituie piesa de rezistenţă a diagnosticării corecte, în cele mai multe domenii medicale.
Radiografiile dentare sunt esenţiale pentru diagnosticele diferenţiale, pentru depistarea afecţiunilor incipiente, pentru confirmarea anumitor diagnostice, clarificarea anumitor detalii, tratarea corectă şi siguranţa intervenţiilor chirurgicale.
Tipuri de radiografii dentare
Cele două tipuri principale de radiografii dentare sunt:
- intraorale – receptorul de imagine este poziţionat în interiorul cavităţii orale
- extraorale – receptorul de imagine este poziţionat în exteriorul cavităţii orale
Realizarea acestor două tipuri de radiografii necesită utilizarea unor aparate diferite, astfel diferind şi poziţia pacientului pe durata efectuării lor.
Radiografiile extraorale sunt realizate cu aparaturi mai mari, mai complexe, necesită rotirea unui braţ robotizat în jurul capului pacientului, în timp ce acesta adoptă o poziţie verticală.
Cele intraorale presupun aparaturi mai minimaliste şi poziţionarea senzorului în interiorul cavităţii bucale, în zona vizată.
Radiografiile dentare diferă şi în funcţie de zona vizată de acestea.
Radiografiile intraorale pot fi:
- retro-alveolare (cuprind 2-3 dinţi)
- bite-wing (pentru carii interdentare, incipiente sau sub plombe)
- ocluzale
Radiografiile extraorale pot fi, la rândul lor:
- panoramice (ortopantomografii)
- teleradiografii (laterală sau din faţă, a întregului craniu)
- ATM (de mandibula (poziţie închisă şi deschisă la maxim)
- de sinusuri maxilare (patologia sinusurilor)
Ce este radiografia ocluzală?
Aşadar, radiografia ocluzală este o investigaţie radiologică intraorală.
Se realizează cu un echipament radiologic simplu, cu un braţ ce conţine emiţătorul de raze X, braţ poziţionat lipit de frunte. Rolul acestuia este de a transmite razele X într-un unghi corect, spre senzorul aflat în cavitatea bucală a pacientului.
Spre deosebire de alte radiografii intraorale, aceasta investigaţie trebuie să surprindă arcadele dentare în totalitate. Aşadar este necesar un senzor de dimensiuni mai mari, pe care pacientul îl va muşca afectiv, pentru a putea fi identificate problemele de ocluzie.
Radiografia ocluzală are o dimensiune mare şi cuprinde întreaga arcadă, fie cea superioară, fie cea inferioară.
În funcţie de ce arcadă vizează, poartă denumirea de radiografie ocluzală:
- Mandibulară
- Maxilară
Când este indicată?
Atunci când se bănuieşte (sau s-a observat clar, dar necesită investigare exactă) existenţa unor:
- fisuri palatine;
- chisturi;
- abcese;
- dinţi incluşi;
- dinţi supranumerari.
Radiaţiile din timpul unei radiografii ocluzale
Radiografiile intraorale prezintă cel mai redus grad de iradiere.
Echipamentele utilizate în acest scop în către Centrele de Radiologie Dentară Digitală YTS-Dental View sunt ultra-moderne şi sigure.
Digitalizarea radiologiei presupune radiaţii cu până la 80% mai reduse decât în cazul vechilor echipamente clasice.
Iar ştiinţa şi tehnologia avansează perpetuu, iar YTS-Dental View ţine pasul cu aceste avansări, clipă de clipă, achiziţionând cele mai bune echipamente ale momentului, pentru a obţine radiografii de o calitate deosebită şi radiaţii din ce în ce mai scăzute ca doză.
Noile echipamente permit dozaje diferite, în funcţie de diferiţi parametrii, pentru ca fiecare pacient să beneficieze de investigaţii de calitate maximă, cu minima doză de radiaţie necesară pentru obţinerea de imagini suficient de clare.
Echipamentele noastre au creat şi duc mai departe renumele centrelor noastre de radiologie, prin performanţele lor tehnologice, care minimizează radiaţiile şi maximizează claritatea imaginilor.
MORITA Veraview iX
Braţul său flexibil şi ledurile (2 fascicule converg într-un punct fix) pentru poziţionare corectă determină o setare foarte precisă a zonei de investigat.
Timp de expunere la radiaţii foarte scurt, de 0.01 – 2 secunde.
Setări variate pentru necesităţi variate, astfel încât poate fi selectat timpul optim de expunere, pentru necesităţile specifice fiecărui caz clinic în parte.
Planmeca ProX
Echipament de înaltă tehnologie, cu o doză de radiaţii ajustabilă, de 0.01–2 sec.
Oferă imagini cu o rezoluție ridicată, cu un contrast deosebit, pentru vizibilitatea fiecărui detaliu în parte.
Acest echipament radiologic este echipat cu 66 de setări rapide, pentru diferite combinaţii posibile de valori de expunere, astfel încât cele mai bune rezultate să fie obţinute, cu cel mai scăzut timp de expunere posibil.